Play Video
Iubirea
Iubirea și Atașamentul se exclud.
Teatrul
Teatrul este terapeutic, atunci când îl faci așa cum trebuie.
Divinitatea
Doamne, avem atâta dumnezeire în noi, încât chiar nu este nevoie să ne agățăm de alți oameni!
omul
Dintotdeauna o „căutătoare”, pasionată de dezvoltarea personală, Irina Luana Stan a trecut prin diferite etape personale și profesionale în drumul către cunoașterea de sine. După o formare ca inginer și o activitate de peste 10 ani în mediul de afaceri, Irina Luana își schimbă radical drumul și alege arta ca manifestare a vocii interioare. Astfel, devine actriță profesionistă de teatru și film, artist plastic şi scriitoare de poezie, proză, articole şi literatură pe teme de autocunoaştere şi spiritualitate. Este autoarea blog-ului ”Spațiul inimii – porți deschise” şi a paginii de Facebook asociate blogului, pe care le apreciază ca fiind ”un loc de întâlnire a regalității ființelor noastre, în cea mai liberă și autentică exprimare a lor”.
INTERVIU - TRANSCRIERE
Cum îți exprimi, prin gând, emoție și acțiune crezul tău personal?
Ți-aș răsturna întrebarea, și aș face o afirmație din ea. Aș spune că îmi manifest crezul prin acțiuni, emoții și gânduri. Sunt…zic eu foarte sau din ce în ce mai conștientă de responsabilitatea pe care o am eu în și față de această lume și acest Univers. Deci, ceea ce eu transmit prin gândurile pe care le aleg, care știm bine că dau naștere la emoții, și emoția înseamnă vibrație, eu fie poluez această lume fie îmi aduc o contribuție pozitivă. Și ceea ce eu am ales să fac, ca să zic așa, misiunea mea de ansamblu care cred că este a tuturor, de a integra divinul în omenesc, este Iubirea. Este să ne aducem contribuția noastră de ființe divine în straie omenești, la înfrumusețarea și vindecarea acestei lumi, și a acestui Univers atât de prietenos care ne susține și ne ajută tot timpul.
Bucurie și entuziasm, aș putea spune. Dar, am și emoții negative, evident.
Deci, dintre emoțiile pozitive și dintre emoțiile predominante pot spune că bucuria și entuziasmul, ele sunt cumva legate, sunt predominante la mine.
Dar, dacă este să vorbim despre emoții negative, cred că ar fi, teama, tristețea, cam așa… Prin tot ceea ce am ajuns să fac, pentru că am început să fac altceva…
O facultate tehnică, m-am făcut inginer, am lucrat în management de proiecte, în zona corporatistă, în sfârșit, am plecat de acolo… Prin lucrarea lui Dzeu, m-am făcut actriță, scriitoare și pictoriță.
Pictez pe sticlă… Deci, toate activitățile pe care le fac acum eu le încarc pe ele și ele se încarcă de la mine cu emoții pozitive, cu bucurie, cu iubire. Întotdeauna tot ceea ce fac acum, pentru că pasiunile mele au devenit job-uri, teatrul, pictura, scrisul, este evident că le fac cu mare bucurie și cu mare entuziasm.
Și așa cum… eu doresc să transmit oamenilor și Universului, frumusețe, bucurie, soluții că există soluții pentru orice, că întotdeauna când o dorință îți este dată îți sunt date și mijloacele prin care să ți-o îndeplinești.
Deci, având aceste job-uri, evident că eu manifest bucurie și entuziasm.
Așa le fac. Și multă iubire, altfel n-aș putea. Adică, eu ori fac ceva cu iubire, și mă implic total, ori nu mai fac. Iar ca emoții negative, normal că mai sunt, și apar și la unele din scrierile mele, pentru că eu scriu și proză, scriu eseu, scriu literatură de spiritualitate, autocunoaștere, dezvoltare personală în spiritualitate, articole foarte multe.
Dar va veni și o carte în curând, pe această temă. Și poezii. Iar în poezii apar o gamă largă de emoții. Așa cum este și firesc, pentru că suntem oameni. Și dacă nu am experimenta emoțiile pozitive și negative, dualitatea, atunci am fi spirițele, dincolo și nu am mai avea nevoie să fim aici și să învățăm, de fapt, să ne gestionăm emoțiile, prin alegerea gândurilor. Chiar aici, undeva, în stânga mea, se află prima carte, pe care am lansat-o la sfârșitul lui octombrie, anul trecut se chemă ”Zbor. Spațiul Inimii” – editura Amurg Sentimental. Îi mulțumesc și pe această cale, domnului director al editurii, dl. Ion Machidon, critic literar și scriitor, că m-a descoperit. Este prima carte de versuri, că tot vorbeam despre versuri. Este o carte care s-a născut pe un drum al meu – Calea mea spre mine însămi. Cum de fapt se nasc toate în viața mea. E o carte despre mine, despre tine, despre noi toți.
Despre Iubire. Despre iubirea în cuplu Despre a ajunge până acolo, unde cred eu că înseamnă Acasă pentru noi toți. Adică, conceptul de iubire cu I mare, Iubirea Divină. Pentru că, de fapt, iubire sau Dzeu sunt același lucru – bucurie.
Și noi, în primul rând , în esența noastră adevărată, este aceasta Bucuria. Iubirea. Dzeu. Divinitatea.
De ce subtitlul, Spațiul Inimii?! După titlul, Zbor al cărții?!Pentru că, fără să îmi dau seama, această carte se năștea , dar eu nu știam. Acum, câțiva ani, am reînceput să scriu, pentru că scriam de mică, dar cu toate job-urile, cu toate câte s-au petrecut în viața mea am cam lăsat scrisul de-o parte, foarte mulți ani. Și la un moment dat după ce m-am decis să îmi dau demisia și să plec din acea lume și să fac cu totul altceva, deși habar n-aveam ce aveam să fac, și nimeni nu m-a crezut, dar chair așa a fost… Și am descoperit că iubirea mea cea mai mare este teatrul, dar de asemenea scrisul și apoi pictura, deși mai pictam când eram mică, dar nu pe sticlă.
Când am reînceput să scriu, m-am gândit să fac un blog. Era pentru prima dată, pentru că aveam caiete de poezii caiete de scrieri, dar nu le știa nimeni, doar prietenii mei apropiați, și atât.
Și m-am gândit să îmi fac un blog, pentru că în sfârșit aveam ceva mai mult timp și m-am gândit că poate scrierile mele vor ajuta oamenii. Și chiar așa s-a întâmplat. Blogul meu se numește www.spațiulinimii.com nu am mai scris acolo de ceva timp dar am scris în pagina asociată acelui blog, care se numește Spațiul Inimii Autor Scrieri Irina Luana Stan – am adăugat asta, pentru că m-am trezit cu scrieri de-ale mele pe alte site-uri, însușite de alții. Și atunci am zis, hai totuși să pun așa…
Pe pagina Spațiul Inimii, am vreo 3000 și ceva de oameni care mă urmăresc și care, de niște ani, cunosc cam ce scriu. Și atunci am zis, că în momentul în care se va vedea și acest subtitle lumea care mă știe, va ști că mă știe! 🙂
Ce emoție se găsește cel mai puternic activ, în viața ta?
Irina, ce determină o persoană să renunțe la o carieră în management de proiecte, director al departamentului de transport, șefă de proiecte europene și antreprenor, pentru o carieră ca scriitoare, actriță și pictoriță?
Pur și simplu, deși nu a fost simplu, a fost faptul că mi-am dat seama că misiunea mea, în lumea aceea
în lumea corporatistă dar, în general în lumea aceea, se terminase.
Pur și simplu nu mă mai regăseam . Nu regret nimic din toți anii aceia. Uneori, poate mi-aș fi dorit să merg pe o cale artistică de la început. Dar, de fapt, îmi dau seama, așa cum nimic nu este întâmplător,
că faptul că am făcut o facultate tehnică, că apoi am avut o grămada de responsabilitate lucrând în zona aceea, m-a învățat foarte multe lucruri, m-a crescut pe mine. Eu m-am crescut pe mine de fapt. Și mi-a ordonat mintea și ce am dobândit în partea aceea a vieții mele folosesc din plin și acum. Pentru că eu sunt foarte convinsă, că nimic din ceea ce învățăm nu este de prisos, nu este degeaba. Mai devreme sau mai târziu, oricum folosim. Deci, ce m-a determinat să plec, a fost, asta s-a concretizat în timp, cam 1 – 2 ani. În care m-am convins pe mine, m-am pregătit pe mine.
Nu m-am pregătit pentru ce urma să fac, pentru că nu știam ce urma să fac. Și la un moment dat a devenit atât de acută senzația că eu nu mai am ce căuta acolo că începusem efectiv să mă simt fizic rău.
Sunt foarte senzitivă, și simt energiile , și nu sunt singura… de fapt toți facem asta chiar dacă suntem conștienți sau nu iar corpul întotdeauna, prin inteligența lui el ne traduce tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în noi. Și atunci am prins curajul să pentru că eu sunt o luptătoare și o curajoasă, și pur și simplu am plecat acasă.
Și nu m-a crezut nimeni. Și au zis că sunt nebună să plec dintr-o așa ”poziție” salariu și ”siguranță” Ce siguranță?! Că pe lumea asta înafara de siguranța că suntem din Dzeu și siguranța că lucrurile se schimbă tot timpul, nu există alta. Așa că m-am dus frumos acasă am reușit, în sfârșit, să îmi fac și eu o vacanță după mulți ani. O vacanță în care nu mai stăteam cu telefonul de serviciu la ureche pe malul mării, trei zile. Ci am stat și eu vreo 2 săptămâni la mare, pe mai multe plaje , mai multe localități mai multe țări, samd. Și nu puteam crede că în sfârșit că se poate și trăi.
Visurile și aspirațiile mele…o parte din ele le-am împlinit, și o parte urmează să le împlinesc. După ce am plecat din zona aceea, și m-am dus acasă, am pornit o mică afacere. Care a mers foarte bine. Insă, la un moment dat, am renunțat la ea. Pentru că nu mai aveam timp de ea, și mki-am dat seama că nu fusese decât o etapă tranzitorie, între ce făcusem și ce urma să fac, ca și misiune a mea. Și anume teatrul.
Teatrul… pot să spun că teatrul a venit la mine. Printr-un om extraordinar, un actor superb, minunat, genial, care mă aude de dincolo , Gabi Votnari, care din păcate nu mai este printre noi. Care m-a descoperit. El a adus teatrul la mine.
Ulterior, o altă actriță, Anis Doroftei, a văzut în mine mai mult decât nivelul unui actor amator. Și m-a bătut la cap, și m-a convins să merg să fac studii de specialitate.
Am devenit actriță. Am terminat masterul în 2017. Masterul de Arta a actorului de teatru și de film.
Joc de vreo 6 ani, Marea mea iubire este teatrul. Dar sunt și actriță de film și televiziune. Joc în seriale. Acum de la o vreme îmi construiesc singură performance-uri de la A la Z, singurică. Adică, text, regie, light design, sound design și așa mai departe. Și asta este marea mea iubire. Pe lângă marea mea iubire, teatrul, este scrisul, despre care vorbeam mai înainte, pe care acum îl fac chiar la modul profesionist.
Vor urma anul acesta două cărți, una de proza și una de spiritualitate. Va mai urma o carte de versuri și probabil un roman, din ceea ce știu acum, probabil că vor fi mai multe. Și pictura. Pictura pe sticlă. Pentru mine este fascinantă. Am avut două expoziții până acum. Prima, culmea nu a fost în București, ci a fost la Ploiești.
A avut foarte mult succes! A doua a avut loc în București. Urmează încă o expoziție la Galați unde am fost invitată, și încă o lansare de carte. Nu am apucat să spun că am avut mai multe lansări, inclusiv la Ploiești și va fi lansată și la Galați. Și cine știe unde va mai fi…
Toate lucrurile astea sunt munca mea, dar este o minune, este o muncă care mă împlinește și mă fericește
Care sunt visurile și aspirațiile tale?
Cât din actor rămâne cu tine în viața de zi cu zi?
Întâi aș spune că lumea își închipuie sau foarte multă lume că pe scenă sau într-un film sau unde joci, îți pui așa niște măști, minți, nu ești tu, și după aceea când ieși…nu. Arta actorului, dacă o înțelegi și o faci cu adevărat, este exact opusul măștilor. Și al rolurilor. Laboratorul de artă a actorului este locul unde tu te duci și te dezbraci de tot ceea ce a însemnat concepții, preconcepții, programe dobândite, de la părinți, din educație, din societate, din tot ceea ce ți s-a imprimat de când ești copil. Pur și simplu, te dezbraci de toate acele inclusiv de măștile pe care le-ai dobândit. Și ce faci?! Te cauți, te formezi, te găsești. Asta înseamnă laboratorul de arta actorului. De aceea se numește laborator.
Stella Adler, o minunată actriță și un pedagog extraordinar, care a fost singura actriță de origine americană care a lucrat direct cu Stanislavscki, cel care este considerat părintele teatrului modern, și care (Stella Adler) a lăsat o metodă, ea a predat după metoda ei, care a luat o parte după metoda lui Stanislavski, din sistemul lui, și a dus-o mai departe spre zonele cu care ea rezonat. Și a făcut o metodă pe care eu am folosit-o și o folosesc în combinație cu alte metode atunci când joc. Ea spune că, creșterea în sens de dezvoltare și evoluție a unui actor este sinonimă cu creșterea ca om. Deci, ce rămâne din tine, după ce ai jucat pe scenă , păi rămâne tot. Pentru că, actorul, se pune pe el însuși , cu ajutorul imaginației într-un set de condiții, dar este el însuși. Eu, Irina, dacă am un rol de jucat, eu, Irina mă duc și mă pun în acel set de condiții și reacționez ca eu, Irina.
Bineînțeles, înțeleg personajul, păstrez firul imprimat de autor dar, eu acolo regăsesc sau dezvolt, sau scot la iveală poate părți din mine pe care nici nu le recunoșteam. Pentru că eu consider că noi toți conținem absolut toate aspectele în noi, doar că manifestăm ceea ce avem nevoie în diferite momente și ceea ce alegem să fim, până la urmă, o rezultantă a tuturor aspectelor. Noi, în facultate învățăm foarte multe tehnici de arta actorului, care sunt, nimic altceva decât dezvoltare personală și spirituală.
Tot ceea ce noi învățăm: învățăm să gestionăm emoții, invățăm să trecem de la o stare la alta cu ușurință pe scenă, învățăm o mie de lucruri pe drumul acela de la a construi un spectacol primești rolul, îl construiești și ajungi la spectacol este un drum către tine însuți/însăți. Eu de-aia m-am făcut actriță. Nu ca să fiu eu pe scenă, deși îmi place să fiu pe scenă, îmi place să transmit publicului, pentru că este parte din misiunea mea ca prin artă, nu numai prin scris și prin pictură, dar și prin teatru, în special să transmit oamenilor niște mesaje de care au nevoie. Și chiar mi s-a confirmat de foarte multe ori, la spectacole că reușesc să fac lucrul acesta. Însă, de ce toate metodele pe care le învățăm să le folosim și cumva pe scenă ne sunt necesare și, cumva, obișnuiți să le folosim, de ce Dzeu nu le folosim și în viața de zi cu zi?!
Pentru că, dacă le-am folosi, teatrul este terapeutic dacă îl faci așa cum trebuie. Orice formă de artă, știi foarte bine, este terapeutică. Dacă, toți actorii ar folosi măcar un pic din ceea ce fac la repetiții, și atunci când aplică aceste metode, pentru că fiecare actor are propria lui metodă, pe care și-o formează din foarte multe metode și tehnici de arta actorului. Pentru mone este important nu numai să transmit oamenilor în timpul spectacolelor și în timpul filmelor , dar este important ce fac cu mine în rest și ce transmit în rest oamenilor din jurul meu și universului. Și dacă eu tot am niște metode la îndemână, pe care să le folosesc ca om. O comunicare nonviolentă, asertivă, gestionarea emoțiilor, ușurința de a trece de la o stare la alta, și multe alte lucruri. De ce să nu le folosesc?! Pentru mine este, așa o… am ieșit de pe scenă și ”gata mă bag în om”. Da, normal că sunt un om obișnuit, dar sunt un om cu ce am câștigat, și în urma fiecărui spectacol câștigi. Apropos, singurul nostru pedagog român, mă refer la pedagog de arta actorului, unul singur, zic eu, și au mai fost, de exemplu Sanda Manu, dar cel care a lăsat în urma lui o metodă de arta actorului a fost Ion Cojar. Ultima lui promoție a fost în 2009, nu mai este printre noi. Eu ador metoda Cojar, și vreau să spun că el spunea foarte multe lucruri, printre care avea o vorbă : ”Procesul, nu succesul!” Adică: atunci când ești focusat pe drum, pe proces, că aia trebuie tu să faci, că de acolo înveți și de acolo construiești, nu e vorba să nu ai succes, normal că ai succes, dar dacă tu ești focusat pe succes și drumul ”stai că eu mă duc numai ca să am succes” nu iese! Ca să ajungi aici, la nivelul acesta de trăire.
Păi, am de lucru în continuare pe tema asta. Elementul ăla se cheamă atașamente. Atașamentele față de oameni, în primul rând, față de oamenii iubiți. Și chiar față de copiii mei – lucrări de pictură, copiii mei, scrieri, copiii mei – roluri. Dar în special, atașamentele față de oamenii iubiți și am trecut prin niște lecții destul de solicitante și dureroase în sensul ăsta. Pentru că aveam nevoie de ele. Și am înțeles că atașamentul nu are nicio legătură cu iubirea adevărată. Iubirea și atașamentul se cam exclud. Și, când ai acea iubire într-o stare detașată, pentru că doar atunci poți iubi. Pentru că detașarea nu înseamnă indiferență. Dimpotrivă. Înseamnă să fii tu bine cu tine și să îi permiți celuilalt și să îl susții, atâta cât poți și atâta cât te lasă, să fie bine cu el. Dar să îl lași, și să trăiești prin ceea ce ești tu și Doamne avem atâta dumnezeire în noi, încât chiar nu este nevoie să ne agățăm de alți oameni. Care și ei sunt tot Dzeu.
Nu este nevoie să ne agățăm ei sunt oricum. Dzeu e peste tot!
La ce element nociv sau chiar distructiv a trebuit să renunți în viața ta?
Care este aspectul pozitiv și cel mai important din viața ta, Acum?
IUBIREA
Îmi amintesc, de când eram foarte mică, nu că mi-ar fi spus cineva pentru că nu prea se vorbea de iubire în familia noastră, și nu prea se pronunța acest cuvânt, dar, cumva, știam eu, în mine mică fiind, copil, că eu m-am născut aici sau că cel mai important lucru pe lumea asta este iubirea, și că eu m-am născut ca să iubesc. Aveam această știință în mine, probabil că am venit cu ea. Sigur, după aceea, a urmat, crescând,faza iubirilor romantice, iubirea în cuplu, si așa mai departe. Până când am reușit să înțeleg că, pentru a mă apropia un pic mai mult, pentru că nu pot pretinde că ”Vai ce am înțeles eu despre iubire!” pot să pretind că am înțeles mult mai multe decât știam acum 20 sau 30 de ani, sau când eram copil. Eu cred că, în primul rând natura noastră, esența noastră adevărată este Iubirea. Stând lucrurile așa, cred că tot ceea ce reușim să facem bun, benefic, de ajutor și așa mai departe și absolut orice, inclusiv să bem un pahar de apă sau să facem o mâncare se face prin noi, prin iubirea din noi. Cred că toată lumea știe că, atunci când faci cu plăcere un lucru nu simță că te obosește. Când îl faci când nu vrei, când n-ai chef, cînd nu te asculți, de fapt că nu ai chef să faci chestia aia, și nu o faci cu iubire, mai bine nu o mai faci. Este normal să avem stări în care dorim să avem anumite lucruri și altele nu dorim să le facem, Iubirea te învață să spui Nu. Iubirea te învață să spui Da, doar atunci când vrei, când simți, când ești în aliniere cu structura ta divină. Cu Dzeu, cu sinele tău mai înalt. Dacă înveți să te asculți și să te raportezi, cât de des poți la această conexiune, care ea există oricum la fiecare dintre noi conexiunea cu divinitatea din care venim, și cu sinele nostru mai înalt doar că toți o conștientizăm, dar ea există pentru că altfel nu am putea trăi aici. Nu am putea fi. Dacă ajungem să simțim cât mai des și cât mai fin această legătură, să o conștientizăm atunci cel puțin știm când suntem în iubire și când nu suntem. Învățăm și să intrăm în starea de iubire nu poți întotdeauna, cred că știi și tu dar poți să fii în acea stare de iubire, de obicei plecând dinăuntru nu dinafară, pentru că pe dinăuntru se construiesc lucrurile. Dar, dacă de exemplu, acum mă uit la un tablou de-al meu sau de-al tău sigur mă apucă iubirea. Deci se mai poate și din exterior, dar exteriorul ăla este tot făcut de tine. Atunci e minunat, pentru că toate lucrurile mișto se fac cu și din iubire. Iar atunci când nu avem o stare prea de iubire, e ok, este absolut okay, din pucntul meu de vedere. Am ajuns să îmi dau voie să fiu așa cum pot să fiu în fiecare clipă. Și atunci, puri și simplu, zic Nu. Nu o fac, știu că rămân aceeași ființă minunată chiar dacă zic nu. Pentru că mă aflu pe un drum. Și fiecare în ritmul lui. Deci aspectul cel mai important pentru mine este iubirea și eu zic că sunt Iubire și că suntem Iubire, cu toții.
Mă gândeam la cele 7 legi universale ale lui Deepak Chopra, enunțate de el… Toate, dar…. legea pe care o iubesc la nebunie și pe care am început să o studiez mai profund decât de câțiva ani încoace, acum îmi este extrem de clar că ea s-a manifestat și se manifestă în viața mea într-un mod pe care acum îl sesizez foarte ușor, este Legea Atracției. Suntem, de fapt, ca niște gps-uri care ne acordăm pe diferite frecvențe și în funcție de cum vibrăm, aia atragem. Și atunci, învățăm cât de importantă este o calitate extraordinară cu care ne-a înzestrat Dzeu pe toți. Aceea de Creator.
Noi suntem Creatorii vieții noastre. Fie că vrem să acceptăm lucrul ăsta fie că nu suntem conștienți, nu vrem să acceptăm lucrul ăsta. Lucrul ăsta se întâmplă.
Noi creăm în fiecare secundă. Noi alegem în fiecare secundă. Nu există ”că nu am ce să fac” ”că nu pot să fac” ”că trebuie să fac” ”trebuie să fac aia” Nu e adevărat. Tu ți-ai ales.
”Trebuie să mă duc la un serviciu care nu îmi place” ”Serios? Nu trebuie. Nu te pune nimeni. Nu te mai duce.” ”Apăi ce să fac? La vârsta mea nu mă mai primește nimeni.”
”Serios?!” Păi eu la vârsta ta am mai făcut o facultate.
Și uite că mi-am schimbat …Nu vreau să mă dau mare, acum, vreau să spun că este posibil orice cu condiția să te acordezi, să îți acordezi frecvența de vibrație pe vibrația dorinței pe care o ai. Este obligatoriu ca să permiți manifestarea a ceea ce îți dorești în lumea fizică. Pentru că Legea Atracției ne învață că orice dorință pe care o avem este împlinită deja la nivel energetic. Ca să o aduci în lumea fizică, nu trebuie decât să o lași să vină. Și ca să o lași să vină trebuie să vibrezi pe frecvența de vibrație a dorinței. Un exemplu foarte simplu ar fi că, știu că e dureros, și îmi cer scuze, dar ăsta mi-a venit în minte: Nu poți să ai bani dacă tu te tot concentrezi pe lipsa banilor și pe faptul că nu poți să faci bani. Sau pe lipsa iubirii și tu vrei iubire.
Păi, simte iubirea aia și îți va veni.
Ce lege universală ai simțit, sau ai descoperit, că a guvernat viața ta, mai mult decât oricare alta, din toate celelalte legi?
Cine este Irina Luana Stan, pentru ea însăși și pentru lume?!
Păi, Irina Luana Stan, este o ființă non-materială, foarte frumoasă și luminoasă, cu prelungire de trup în lumea fizică. Pe scurt. Îmi vine acum să bucur de acel Eu Sunt. Și nici măcar Eu. Ci, Sunt. Și, dacă nu am fi în cadrul unui interviu acum, ți-aș propune să intrăm într-o meditație pe ”a fi”/ sunt. Și doar să simțim viața cum pulsează și curge prin noi.
Asta sunt. Sunt viață. Ca noi toți. Sunt viața. Sunt Iubirea. Sunt și ne-iubirea. Pentru că sunt și om și Dzeu. Sunt și sfințenie și păgânătate. Și bucurie. Și tristețe. Dar dincolo de toate, Sunt din Dzeu. Și nu aș face o diferență între ceea ce sunt pentru mine și ceea ce sunt pentru lume. Pentru că ceea ce sunt pentru mine, sunt pentru lume, și ceea ce sunt pentru lume sunt pentru mine. Exact ca treaba aceia pe care o simt realmente ca atunci când fac un lucru pentru mine îl fac pentru toată lumea. Și atunci când lucrez cu mine personal, ce dar mai mare poți face celor din jurul tău, și celor iubiți și celor apropiați și celorlalți, decât acela de a fi bine tu cu tine. Pentru că în momentul în care ești bine tu cu tine, poți să și oferi și inclusiv, poți să oferi un mediu energetic safe… sanătos. Deci, ceea ce fac pentru mine automat fac pentru ceilalți. Și ceea ce fac pentru ceilalți, fac pentru că vreau și automat fac pentru mine. Pentru că eu mă cresc pe mine, prin toate aceste lucruri. De aceea nici nu cred în datorie și nu cred că ne datorăm ceva unii altora. Nu cred în obligații. Cred într-o singură datorie. Aia pe care o am față de mine însămi ca ființă divină întrupată aici. Aceea de a fi fericită de a-mi fi bine cu mine și de a , așa cum spuneam la începutul interviului, de a avea grijă la ce emit în jurul meu. Ori poluez Universul, ori îl fac mai frumos. Și eu vreau să îl fac mai frumos.
Le-aș spune că sunt minunați, și că asta nu este o lozincă. Oh, Doamne, dacă nu aș fi trecut și eu prin atâtea … Dacă nu m-aș fi desconsiderat singură, dacă n-aș fi avut încredere în mine…am trecut prin perioade în care nu aveam încredere în mine. În care nu mă consideram suficient de bună, suficient de … Toate astea sunt programe parazit. Aș vrea să le transmit tuturor că nu există problemă fără soluție, fără rezolvare. Că în momentul în care treci printr-o tragedie, și eu chiar am trecut nu prin una, ci prin mai multe, există întotdeauna un dar în spate pe care nu poți să îl vezi atunci, nu ai cum să îl vezi atunci. Dar, dacă vrei să îl găsești ulterior chiar îl găsești. Și te trezești că nu mai ești tu, cel de dinainte de a parcurge acea încercare, tragedie, perioadă foarte grea. Ci altcineva. E adevărat, poate ai nostalgia de a fi cum erai, dar până la urmă te convingi că nu ai fi putut fi cel de acum, dacă nu ai fi trecut prin acea perioadă, și e mai bine să fii tu cel de acum pentru că ești din ce în ce mai trezit. Și din ce în ce mai conștient și din ce în ce mai regizor al vieții tale. Vreau să spun că tot ceea ce vrem se poate. În general în această lume cam totul este trecător, lucru care este și o veste bună și o veste rea. Dar vestea bună este că răul nu durează la infinit. Întotdeauna după iarnă vine primăvară
Întotdeauna după ploaie vine soare. Așa că, nu disperați. Sunteți din Dzeu.
Sunteți minunați. Sunteți iubire.Căutați iubirea. Și *or să se rezolve . Tu ai să le rezolvi. Că Dzeu nu se bagă. Nici Dzeu nu se baga dacă noi nu vrem. Dar Dzeu se bagă în momentul în care vrem și facem și noi ceva, ca să ne ridicăm din starea aia.